Dacă aveţi puţin timp, vă rog să citiţi!
Acum 5 ani a început să-mi cadă părul și în decurs de aproape 3 luni mi-am pierdut nu numai toată podoaba capilară, ci și barba, și jumătate din sprâncene. Imediat ce am obervat simptomele, m-am adresat de urgență medicului și am respectat cu strictețe indicațiile primite: am înghițit pastilele regulat. Neobservând nici o ameliorare m-am adresat altui medic din alt oraș, care spre surprinderea mea a constatat un diagnostic cu totul diferit. Am început să cred că într-adevăr sunt bolnav și aceasta o fi cauza căderii părului și bărbii mele, dar având un copil minor mi-am zis că trebuie cumva să-l cresc și fără păr sau barbă! Degeaba m-am ras pe cap la fiecare două zile, mergând pe stradă credeam că toată lumea se holba la mine, am început să am complexe de inferioritate. Fiind foarte îngrijorat de situația în care am ajuns, m-am adresat unui al treilea doctor. Presupun că puteți ghici că și acesta a constatat un alt diagnostic.
L-am crezut și pe el. Au trecut zilele, lunile, dar părul tot nu mi-a crescut la loc. Am ajuns chiar să mă îndatorez ca să pot finanța tratamentele scumpe. M-am gândit în ultima instanță, să mai împrumut o sumă de la un cumătru, să-mi cumpăr o perucă și astfel problema mea va fi rezolvată. Și așa s-a întâmplat. Soția m-a consolat că sunt frumos și fără păr, dar eram convins în continuare că merit și eu o coafură de manager de câtiva centimetri. Odată cu venirea primăverii, iar apoi a verii a început să-mi transpire scalpul sub perucă, am început să am mâncărimi, dar mi-am zis că frumusețea cere sacrificii și am îndurat eroic o vreme, după care mi-am cerut scuze de la șapca de baseball și devenit iar chel.
Deja nu mai aveam nici o speranță că voi mai avea vreodată păr, dar totuși eram capabil să muncesc, să mânânc, să beau, chiar și să fumez. Într-o zi am primit un pachet de la sora mea, care este medic în Ungaria, cu 6 cutii de ”Picături Varga”. După atâtea eșecuri, nu am mai vrut să le utilizez, dar mi-am zis că totuși ea a dat niște bani pentru produse, și – fie ce-o fi – le pulverizez pe cap. Am utilizat constant produsele, iar soția mea a controlat rezultatele zilnic, după cca. 3 luni zicându-mi că a început să-mi apară puf pe cap și m-a rugat să nu mă mai rad pe cap. Am ascultat-o.
Mi a crescut tot părul la loc oameni buni!
Nu mi-a venit să cred, mai ales că nu am utilizat nimic altceva decât Picăturile Varga. Între timp, mă opreau pe stradă cunoscuții, întrebându-mă ce anume m-a ajutat până la urmă să-mi redobândesc podoaba capilară, și orice o fi trebuie să fie foarte eficient. Așa s-a conturat ideea să ajut și alți oameni și să devin distribuitor oficial al produselor. Astfel am devenit distribuitorul unic și cu păr pe cap ai produselor Varga în România, iar vestea se răspândește și astăzi din gură-n gura, precum un basm, cu singura diferență că ceea ce v-am povestiti este realitatea curată, nu vreo strategie de marketing sau ficțiune.
Daca aveti intrebari,raspund cu mare placere pe pagina Facebook Picaturi Varga:
http://www.facebook.com/oliver.kolumban.3
http://www.facebook.com/PicaturiVargaRomania
Cu stima,
Kolumbán Olivér